Rurală

Stau babele la taclale
Şi bârfesc în gura mare
Pe Florica, pe Iulica
Iar apoi pe Viorica,
Despre lume, că-i stricată
Nu mai e ca altădată,
Fetele erau cuminţi
Măritate de părinţi,
Acum ordinea e alta
Fac botezul, apoi nunta.
Aşa-i dup-o revoluţie
In- sau E-voluţie !?

Anunțuri

Autonomie?

  • Secuii din România
  • Vor cică-autonomia
  • Hai că asta-i glumă bună
  • N-am mai râs aşa de-o lună.
  • Nu le-ajunge că au şcoală
  • Chiar în limba lor maternă
  • Şi e de subliniat
  • Finanţată e de Stat.
  • Dar aşa-i şi nesimţitul
  • Tu-i dai pâinea şi cuţitul
  • Şi te trezeşti dintr-o dată
  • Dezbrăcat de haina toată.
  • Dar la magazinul său
  • De ceri pâine-n graiul tău
  • Îţi răspunde „nem tudom”
  • Că aşa e felul său
  • Şi că i s-a acceptat
  • În tara ce l-a adoptat
  • Să nu ştie româneşte
  • Chiar de aici el trăieşte.
  • Hai că acum m-am enervat
  • Pentru că mi s-antâmplat
  • În ţara şi glia mea
  • Şi mi s-a răspuns aşa:
  • „Einiş magyorul, dragam”.
  • În ţara mea românească
  • Ei refuză  să vorbească
  • Limba noastră strămoşească.
  • Şi vor autonomie
  • Chiar aici la noi în glie.

Soacra „model”

  • Cum spuneam şi-n altă zi
  • De vrei la TV, vei fi,
  • Ca şi soacra lui Pitbull
  • Doamna. ce se vrea model
  • Cum s-a făcut de…rahat,
  • Când la teveu s-arătat
  • Pe la Teo, Mădălin
  • La-aMăruţă, cel pelin
  • De-o fi fost şi-n altă parte
  • E norocul meu, măi frate
  • Că am ratat mare show
  • Făcut de femeia „Huow”,
  • Cât am auzit mi-ajuns
  • Urechile mi le-ancins
  • Bine că nu am surzit
  • La ce vorbe a grăit.
  • Dar se crede-avangardistă
  • Cultă chiar şi elitistă.
  • Vai de-a noastre MEDIA
  • Că promovează-incultura!!!

Felina

  • Am văzut azi o felină
  • Bipedă şi cam haină
  • Pe tocuri sta cocoţată
  • Cu ochelarii pe faţă,
  • Mergea la mall dom’şoara
  • Să-şi facă-aprovizionarea,
  • Telefonul la ureche
  • Gura fără de pereche
  • Scotea cuvinte pe care
  • În DEX n-ai să le vezi, frăţioare.

Vedete

  • Pe la noi deja se ştie
  • E vedetă orişicine
  • Un scandal dacă-ai iscat
  • La teveu ai şi intrat
  • La Acces sau la Măruţă
  • Mai tarziu la cheliuţă
  • Vrei să vezi certuri sau patos
  • Noaptea târziu la Capatos.

 

BarBi-anca

  • Bianca cu ale ei buze
    De zici că ar fi ventuze
  • Se vrea doamnă măritată
  • Nu se mai vrea cică…fată
  • La Bote a renunţat
  • Şi pe prinţ ea l-a lăsat
  • Pe Victoraş l-a luat
  • Ca să îi fie bărbat
  • Şi de cum ei s-au luat
  • Zice-să că s-au certat
  • Şi cum serialu-acesta
  • Şi-a cam prelungit povestea
  • Se mai zice la TiVi
  • Că divorţul va veni.

Juliţica

  • O femeie
  • Cam dilie
  • Ce poartă
  • O pălărie
  • Şi în braţe
  • O găină
  • De zici că
  • Este nebună!?
  • Şi se crede
  • Critic mare
  • Ce apreciază
  • Ţoale
  • Când de fapt
  • Măi frăţioare
  • O oglindă
  • Ea nu are
  • Să se vadă
  • Cum arată
  • Că sperie 
  • Lumea toată.